World in my eyes

Laptopul antic Toshiba s’a intors acasa. Multumesc.

Eu sint obosita moarta si ma pregatesc de culcare. Se pare ca incepe sa se regleze orarul zi/noapte.

Si am visat ‘ mult, mult, mult in ultimele nopti insa nu am avut carnetel langa mine asa ca le’am pierdut.

Visele.

Si am si muncit mult, mult in ultimele zile sa ajung la zi cu fotografiatul & editatul.

Am confectionat un album frumos cu copilul Diana la trei ani si familia ‘ e o familie cu mult soare si multa veselie si sper sa o fotografiez anual; fiindca imi da din energia ei.

Stiu ca pastrez locul asta mai mult pentru jurnal… emotional, dar poate ca ar trebui sa postez si despre activitatile fotografice care, asa ocazionale cum sint, reprezinta totusi singura mea sursa de venit si asa va ramane pentru ceva timp de acum incolo, pana decid ce vreau sa fac mai departe.

Despre nunti am povestit? Parca am pus saptamanile trecute linkul pe blog. Urmeaza/ e in lucru o pagina cu copii & botez.

Cam atat ‘ ca pic. De oboseala.

Maine am o zi grea, intensa, cu drumuri si intalniri (de business si lifestyle). Pe langa activitatea zilnica de gadilici de la maternitate.

Apropos de maternitate, lumea e mica rau. Saptamnile trecute un domn mi’a citit ecusonul si m’a “recunoscut” drept fotograful care a publicat albumul NUDE (ala de la Liternet, de acum 400 de ani). Ce mi’a placut a fost ca a pronuntat corect, adica in romaneste (poate altii ar fi fost tentati sa’l englezeasca).

Dupa aia a nascut sotia unui prieten (eu si copilul o sa ne serbam ziua in aceeasi zi, de Sfantul Andrei, cand e ziua mea de nastere); apoi o fosta & draga colega de liceu. Amandoua am avut o surpriza foarte placuta. M’am intins pe un pat de langa ea si am depanat povesti…

Si alte si alte coincidente.

Ma intreb ‘ oare ce’o sa visez? In aglomeratia asta de personagii si evenimente? Noapte buna tutuLor…..

Heart shaped box

Mai demult am impresionat eu pe cineva culegînd de pe malul unui rîu o pietricică pe care am plasat-o în fix același loc de unde am luat-o, pentru a nu o dezrădăcina, astăzi m-a surprins pe mine o fetiță de -4-5 anișori pe care încercam să o conving să ia acasă o castană căzută din copac (fiindcă tot îi cerea mamei “ceva drĂguț din poșeta ei”) – dar ea nu a vrut și a lăsat-o în curte, spunînd: “castana ar trebui să rămînă alături de familia ei”.

Drăguț 🙂 Nu am poze cu castane, doar cu pietricele în formă de inimioară.

voi ce baterii consumați?

sînt nebunică rău (și high on caffeine)…

mergînd eu să-mi culeg pizza comandată prin telefon, la 100 m distanță de biro, am văzut o fetiță de vreo 2-3 anișori cu multă energie de consumat.

așa că i-am propus să ne întrecem în alergat. după cîțiva pași timizi, copilașul s-a transformat în iepurașul duracell și a băgat o viteză, ceva de speriat. eu inițial vroiam să o las să cîștige maratonul – dar n-a mai fost nevoie, că l-a cîștigat oricum. efectiv nu se mai oprea. eu tot încercam s-o prind din urmă, imaginîndu-mi cum se împiedică și cade, se julește, plînge și ta-su mă ia la castane și înjurături. din fericire, dînsul a fost mai iute decît mine și a reușit s-o oprească. a fost nasol că bebița nu mai vroia să se despartă de mine, vroia să maratonăm împreună pentru încă 2-3 ani 🙂

eu mi-am cerut scuze în fața părinților pentru c-am făcut-o de oaie, dar dînșii au fost amabili și nu s-au supărat. și pînă la urmă mi-a mai trecut și mie spaima.

pornesc spre kineto, să mă bălăcesc. pleosc-pleosc!