Day 30

O sa o iau de la coada spre cap.

Niste precizari generale: intre 8-15 umblu de colo colo, zi de zi, facand lucruri. Ceea ce acasa nu eram in stare, doar zaceam incontinuu. Aici insa sint obligata sa merg la Ergo, apoi la tratament, apoi sa mananc, apoi sa astept vizita medicului, sa mananc iar, sa fac stimularea, in tot timpul asta facand drumuri fragmentate catre Ergo, fara de care nu mai pot trai 🖤

Problema e insa ca pana acum ma trezeam timp de o ora in jurul orei 1 noaptea,a culcam la loc la 2, apoi ma trezeam la 4, apoi ma culcam din nou de la 6 pana spre 7,30. Si deci somnul asta putin si fragmentat ma termina.

Ziceam ca ieri s a umblat un pic pe medicatie, asa ca noaptea trecuta am dormit legat de la 23 pana la 4. Dupa care programul obisnuit.

MASTER OF PUPPETS

Intamplarea face ca in momentul asta ascult Depeche Mode pe Spotify. 😎

Acum, seara, s a intamplat ceva cel putin bizar. In fiecare zi, dupa ora 16, sint atat de epuizata fizic si mental ca nu mai pot sta nici macar in fund, pe tel, sau sa citesc ceva. Asa ca azi, la 17 si ceva, nemaiputand sta altfel decat lungita, m am intins pe pat. Si am adormit. Asta e si motivul pt care public postarea asta azi, ca am inceput o ieri dar n am fost capabila s o finalizez.

Cred ca eram cufundata in cel mai profund somn posibil, never ever like it, pt ca dna asistenta, vazand ca nu ma misc de atatea ore, am sarit si peste masa, a venit sa ma trezeasca. Cand m a trezit nu realizam pe ce lume sint, ce zi, ce ora. Credeam ca e dimineata si am dormit prea mult. Insa incercand sa ma ridic din pat, pe langa faptul ca eram destul de incapabila sa articulez cuvinte (thats ok, mereu mi se intampla asta cand ma trezesc brusc din somn), nu eram capabila sa mi controlez nici o particica a corpului. A fost extrem, extrem de scary, mai ales ca a durat vreo 20-30 de minute.

Va amintiti cosmarul de mai demult, tot aici in spital, cand eram treaza dar inca dormeam? Cred ca asta s a intamplat si acum. Daca atunci mi se taiau genunchii, in seara asta mi se taiau: gatul, umerii, coatele, incheieturile, palmele, picioarele. Nu puteam sa fac absolut nimic cu nainile, sa tin in mana o sticluta cu apa, sa o desfac, sa beau din ea. Miscarile erau sacadate rau si apoi mi se inmuia tot corpul. In minte aveam imaginea omuletului din lemn de la Ikea, ala caruia ii poti indoi incheieturile si il poti pune in ce pozitie doresti. Doar ca eu ii eram opusul. Sau la o marioneta manevrata gresit, de un papusar amator.

My 2nd DIY PROJECT

Nu stiu de unde sa incep… Prima oara cand am intrat in Atelier toate lucrurile imi erau straine si as fi vrut sa fug de acolo, asa cum se intampla cand trebuie sa merg la shopping, de exemplu.

Mi s a pus in fata o coala de hartie si m am simtit ca in adolescenta, ca atunci cang bagam o coala noua, alba, in masina de scris la care tacaneam zi si noapte tot ce mi trecea prin cap si visam la momentul cand o sa ajung un autor de succes 🙃.

Am ales ca pt prima mea “lucrare” sa lucrez cu lut, fimo si… evident, sclipici. Lucrarea finala arata total haotic, desi am denumit o “Oaza mea de liniste”. Oaza mea de liniste e acasa, unde ma pot izola, dar acasa este haos si lucrarea shows its story…

Am facut o fara sa ma gandesc la ceva anume, dar acum privind o pot identifica anumite situatii. Tambureii aia doi, mic si mijlociu, rosii, sintem Harun si cu mine, caci provenim din acelasi sange, iar cel albastru, care trage cumva spre alta parte la caruta, dar ne inconjoara si ne ocroteste, e masculul alfa 😎😎😎😎. Pe jos sint intinse petale finute din fimo, dar sint acoperite de “bolovani” rugosi, care nu lasa petalele delicate sa iasa la lumina. Mai este elementul multicolor din fimo, de pe marginea Oazei, care reprezinta cred telul, scopul, nazuinta de a pune capat agoniei si a ne indrepta catre o viata plina de culoare si… sclipici.

Here, I rest my case. Urmatoarele chestii o sa fie ceva mai dragute, asta a fost chiar prima incercare. Am mai lucrat pe la 15 ani in pasta modelatoare, faceam scrumiere inspirate de Pink Floyd si mi am modelat si hamsterul, Pupuchu Andrei Arion Escobar. Si l am pastrat ani si ani la rand, acum nu stiu unde e, cred ca l am aruncat si plang dupa el. Avea pana si mustati si codita aia a lui, funny…