Ieri am rugat prietenii de pe Fb to keep their fingers crossed, pt ca ma simteam extrem de anxioasa si stiam ca desi ma duc la spital pentru ceva relativ simplu, lucrurile n-or sa stea tocmai asa.
Prima data cand am fost la Spitalul Marius Nasta a fost cu doua zile inainte, la un consult ORL, de care mi s-a spus ca am nevoie inainte de consultatia la Somnologie (da, exista si la stat, la acest spital, in cadrul sectiei de Pneumologie). Am asteptat cam trei ore pentru un consult de cinci minute, in timpul caruia mi-a fost introdusa o sonda cu o camera pe o nara. Am stat acolo ca un Sfinx, pt ca imi luasem pastilele si mancasem acasa. All good.
Ieri insa, programarea era pt ora 8,30. Evident ca am plecat de acasa la 7, stiam ca se face triaj si ca ala dureaza mai mult de 15 minute, cum mi se comunicase in sms. Am intrat in containerul metalic unde se face triajul. Erau cam 50 de persoane, 4-5 dintre ele fara masti. Vorbim de un spital de pneumologie, unde sa porti masca, sa te dezinfectezi la cinci minute si sa pulverizezi spirt in jurul tau then sniff it mi se pare common sense 🙂 . In sms scria ca am programarea la 8,30, eu eram a 38-a persoana, am intrebat ce fac in cazul asta si mi s-a raspuns sa nu-mi fac griji, ca e oricum atata lume incat programarile se decaleaza semnificativ. Bon. Am asteptat sa-mi vina randul, mi-au facut fisa, pe care scria “Internare de zi”, ceea ce mi-a ridicat suspiciuni de la inceput, am iesit si, ghici ce, am intrat in aceeasi cladire in care era si ORL-ul si pt care nu fusesem nevoita sa fac triajul. M-am prezentat in fata usii care mi-a fost descrisa. Mai era o babuta acolo, da-i, da-i, stai de vorba, babuta se tot scormonea in portofel, pregatita sa lase obisnuita spaga *vreau sa vorbesc despre subiectul asta un pic mai pe larg, later.
Si asteptam. Vine dna asistenta, ne ia fisele, ne spune ca nu stie pe unde e doamna Dr, ca e de garda si isi desfasoara activitatea in mai multe locuri simultan 🙂 Ne spune ca e o tipa micuta, blonda si FOARTE tanara. Acum , pt mine, foarte tanar inseamna 20+, dar daca esti medic si ai facut sase ani de Medicina, sase de rezidentiat, nu prea ai cum sa te incadrezi in categoria de varsta de mai sus. Si asteptam aceasta figura angelica si miniona cu nerabdare.
Intre timp am descoperit ca dna Dr impartea cabinetul cu alta dna Dr, care primea pacienti pe banda rulanta. Nu ca ieseau repede, dar erau MULTI. Am mai asteptat ce am mai asteptat, a venit iar dna asistenta, ne-a cerut fisele mie si babutei, apoi ne-a luat cu dansa, dupa care ne-a aratat doua cozi lungi. Una pentru spirometrie, una pentru radiologie. In doua ore le-am dat gata pe amandoua si m-am prezentat iar in fata cabinetului. Acum, practic, eu nu prea stiam ce caut acolo. Adica ce urmeaza sa se intample. Stiam ca sint acolo pentru poligrafia somnologica, trimisa de cei de la Sp. Elias, unde urmeaza sa fac o interventie chirurgicala pt indepartarea a doua adenoame pe paratiroida. Si m-am uitat eu pe youtube la un clip de acum 11 ani si am vazut cum i se monteaza unui barbat un aparat, pe piept, cu tot felul de legaturi si cabluri, pe sold, plus aparatul ala de masoara pulsul si saturatia de oxigen in sange atasat de un deget, plus un tub care se baga in nari. Si in clip draperiile erau trase si, deschise la culoare fiind, se vedea ca nu e noapte, ci zi. Apoi l-au intins pe pat sa faca nani. Eu, acum, nani nu fac nici noaptea, decat trei ore, adunate, si doar pastilata, nici ziua. Si ma gandeam ca o sa-mi bage ceva pe vena, sa dorm vreo doua ore.
Dar sa revenim. Eram in fata cabinetului, singura, eu si tonele de pacienti ale celuilalt medic. Trecusera deja cateva ore in care asteptasem chill, cand, ce sa vezi, ma izbeste foamea. Si, stii vorba aia, nu estu tu cand ti-e foame. Si au inceput sa ma apuce dracii. Am inceput sa fac ture. Sa bat darabana. Sa bat din picioare. Apoi sa dau din picioare, la o suta de metri distanta, de unde mi-am cumparat rapid un croissant si o eugenie si inca o apa. Alerg iar inapoi, nu cumva sa treaca angelica si sa nu ma gaseasca in post. Infulec cu nervi. O vad pe dna asistenta. O strig! Incep sa am o criza nervoasa in timp ce molfaiam ca nesimtita din croissant. Ii spun femeii ca e prea mult, ca sint plecata de foarte multe ore de acasa, ca daca ma indepartez de casa la mai mult de zece minute o iau razna. Cu croissantul pe jumatate mancat, in mana. Inca mestecand.
Sa o sun pe dna Dr, imi zice, sa intreb ce fac cu dvstra. O suna. Dupa jumatate de ora apare o tipa satena, ingalata, cu ochii injectati de la atatea ture in cel mai infect spital in care am fost. Sa va duceti la Metrou, dupa baterii, imi spune, dar aparatul nu l-am primit inca, e la un pacient (minciuna, I can tell). Ma indrept spre iesirea spitalului. Habar n-am unde sint, in ce cartier ma aflu. Stiu doar ca trecusem si lasasem mult in spate Parcul Carol. Intreb paznicul unde e metroul. E la dreapta. Merg vreo doua sute de metri, il sun pe Marcus, ii explic ce s-a intamplat pana atunci, ii zic ca ma duc dupa baterii. Un xerox! strig, si inchid.
Aveti baterii AA? Intreb.
Sigur, pentru ce va trebuie? intreaba omul, nu indiscret, ci experimentat, pt ca aveam mascuta-n barba.
Pentru un aparat poligraf, zic eu. Trei bucati, va rog.
Va dau din astea alcaline, si imi pune intr-o folie din plastic, trei baterii aurii Varta, care au fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in toate orele alea. Erau auriiiii….si ma scaldam in ele cu privirea…parca ma uitam la Soare. Erau auriiiii….si ma scaldam in ele cu privirea…parca ma uitam la Soare. Erau auriiiii….si ma scaldam in ele cu privirea…parca ma uitam la Soare.
Revin in spital cu bateriile. Mai astept o perioada la usa. Vine dna asistenta. Mai astept un pic la usa dupa ce o anunta pe dna Dr. Iese dna Dr. Haideti cu mine in spital (eram in dispensar, conchid), sa va dau aparatul. Ajungem la pavilionul doi. Habar n-aveam cum sa ma intorc (spaima oricarui anxios agorafob). Astept. Iese. Ma pune sa semnez pe copia de buletin, inaltime 168, greutate 71, numar de telefon, aparatul porneste singur la 23,30 si se opreste la 06 (eu ma ridic din pat la 4, dar nu-i bai), maine la zece il aduceti inapoi.
Il monteaza pe mine, sa stiu cum sa fac acasa. Si PLEC! Victorioasa! Am invins! Aveam corpul asa tensionat incat stiam ca nu voi putea dormi noaptea, decat daca ma sedez suplimentar, ceea ce nu am voie sa fac, dar.
La ora 15 eram acasa, cu tot corpul bolnav si incruntat, cu o migrena veche de trei zile, cu un copil cu febra despre care n-am reusit sa aflu nimic toata ziua pentru ca taica-su nu mi-a mai raspuns la telefon sau mesaje.
*Revin la subiectul “spaga”. Nu stiu daca e rusinos ca eu nu las si n-am lasat niciodata spaga. Dar stiu ca e rusinos sa fii un pensionar batran, la limita subzistentei, si sa iti pui problema cate zeci de lei sa lasi spaga, in conditiile in care nu-ti ajung banii de medicamente si mancare. Ca e rusinos ca oameni tineri sau in floarea varstei sa se prezinte la medic cu sacose burdusite de cadouri, ca sa primeasca atentia pe care trebuie sa o primeasca neconditionat! Asa ca eu n-as da vina pe medici, decat daca cer sau cersesc cu privirea “spaga”, ci pe voi, pacientii, care nu stiti cum sa obtineti lucruri care vi se cuvin decat apaland la spaga.
